Simona Halep (31 de ani, locul 55 WTA) apare pe lista preliminară a jucătoarelor de tenis înscrise la ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open. Este o premieră pentru Simona, care nu a mai apărut pe lista înscrișilor la un alt turneu după suspendarea provizorie de anul trecut. Acest lucru, coroborat cu faptul că sportiva a postat în ultimele zile imagini din sala de antrenamente, dă speranțe suporterilor că fostul număr 1 mondial s-ar putea întoarce în curând pe terenul de tenis, în meciuri oficiale.
Organizatorii turneului US Open au făcut publică, miercuri, lista preliminară a jucătorilor înscriși la ediția 2023, iar Simona Halep apare pe această listă, cu mențiunea că este suspendată provizoriu.
Sportiva a fost audiată la sfârșitul lunii iunie de tribunalul sportiv independent Sports Resolutions, însă niciun verdict nu a fost încă anunțat oficial.
Potrivi jurnalistului freelancer Daniel Radu, faptul că Simona apare pe lista preliminară de la US Open arată că se poate vorbi de o decizie favorabilă jucătoarei.
„La pagina 19 a regulamentului WTA regăsim următoarele: „În conformitate cu Regulile de Integritate, o jucătoare care execută o perioadă de ineligibilitate sau suspendare provizorie în temeiul TADP sau TACP, după caz, nu este eligibilă să participe la un turneu sau să fie înscrisă automat într-un turneu WTA 1000 Mandatory sau de Grand Slam, care va avea loc în perioada ei de ineligibilitate sau suspendare provizorie”, scrie jurnalistul, pe pagina sa de socializare, potrivit stiri.tvr.ro.
„Halep n-a apărut în niciun turneu din cele unde trebuia să fie automat înscrisă (Australian Open, Indian Wells, Miami, Madrid, Roland Garros, Wimbledon). Așadar, concluzia e cât se poate de clară. Simona a primit aviz favorabil, pentru moment.
Mai mult aici