A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Simona Halep – Serena Williams, finala Wimbledon 2019. Meciul carierei pentru ambele

0 116

De ce ar fi meciul carierei? În fond, ambele au adunat o glorie imensă. Simona Halep – Serena Williams este finala feminină de la Wimbledon 2019, meci  care se joacă sâmbătă, de la ora 16:00. Simona Halep (locul 7 WTA) este prima româncă ajunsă în ultimul act al grand slamului londonez. Este o întâlnire între doi foști lideri mondiali, dar, în fapt, pare o confruntare între David și Goliat: Simona Halep are o singură victorie în cele zece partide jucate contra celei mai titrate jucătoare din lume aflate încă în activitate.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Între cele două sportive – atât de diferite din punct de vedere fizic – este și o diferență de vârstă: zece ani și o zi. Serena Williams va împlini 38 de ani peste două luni, la 26 septembrie, iar a doua zi, pe 27 septembrie, Simona Halep face 28 de ani.

Ultima dată ele s-au întâlnit chiar anul acesta, în optimile de finală ale Australian Open, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4.

Pentru Simona Halep finala de la Wimbledon înseamnă încercarea de a ține în brațe cel de-al doilea trofeu foarte important din carieră, după ce în 2018 a câștigat Roland Garros-ul, singurul titlu de mare șlem pe care îl are în palmares.

În schimb, miza pentru Serena Williams, care are deja șapte trofee numai la Wimbledon și zece finale jucate, ar fi câștigarea primului titlu de Grand Slam după 2017 și după revenirea în activitate. Dacă se va impune, va obţine titlul de grand slam cu numărul 24 și ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului! În plus, va arăta că sarcina și vârsta nu i-au tăiat forța uriașă cu care s-a impus în arenele sportive mondiale.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute, comentează DIGI24.ro.

Simona Halep vine cu o maturita competițională rar atinsă de o jucătoare, dar pare orfană de Wimbledon, trofeu pe care și-l dorește din toată fiiința. Între cele două e o distanță mare de vârstă (în avantajul româncei), dar și o distanță mare de palmares. Ambele țintesc la o rotunjire de pesonalitate. Va fi, cu adevărat un meci de ținut minte. Succes Simona Halep și arată că David – cum inspirat scrie comentatorul DIGI24 – îl poate birui pe Goliat!

L. Prahoveanu, AMPress

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More