AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sondaj INSCOP: Peste 60% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită

Multime de oameni

Peste 60% dintre români cred că în România lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar aproape 70% se aşteaptă ca în următoarele 3 luni preţurile să crească, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

42.2% dintre cei chestionaţi cred că investiţiile în economie vor creşte, în timp ce aproape un sfert cred că vor scădea.

Direcţia ţării

32.5% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 60.3% sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării. 7.2% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.

Cred în proporţii mai mari decât media că ţara merge într-o direcţie bună: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, cei cu venituri ridicate şi locuitorii din Bucureşti. Sunt pesimişti în legătură cu viitorul ţării mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani şi cei cu un venit redus.

Evoluţii economice

Evoluţie preţuri

67.9% dintre români se aşteaptă ca, în următoarele 3 luni, preţurile să crească, 13.4% să rămână la fel, iar 16.9% să scadă. 1.8% nu ştiu sau nu răspund.

Continuarea aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!