Sondaj: Şase din zece cetăţeni ai UE cred că politicienilor nu le pasă de ei
Şase din zece cetăţeni ai Uniunii Europene sunt de părere că politicienilor şi partidelor dominante nu le pasă de ei, indică un sondaj realizat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), transmite miercuri DPA.
Alienarea politică este în special pronunţată în rândul celor care întâmpină dificultăţi economice. Astfel, 73% din rândul celor care se confruntă cu probleme materiale se simt neglijaţi de politica tradiţională, transmite Agerpres, potrivit stiri.tvr.ro.
Pentru a evalua opiniile despre democraţie, statul de drept şi drepturile omului, FRA a analizat răspunsurile oferite de aproximativ 35.000 de persoane din ţările Uniunii Europene, precum şi din Macedonia de Nord şi Regatul Unit. Sondajul a fost realizat în perioada ianuarie – octombrie 2019.
O treime dintre respondenţi au afirmat că drepturile omului servesc doar celor care nu le merită, precum criminali şi terorişti.
De asemenea, ancheta sociologică a evidenţiat o acceptare răspândită a corupţiei.
Doar 4% dintre cei intervievaţi au menţionat că o oficialitate le-a cerut vreodată banii sau alte cadouri. Totuşi, mai mult de o treime dintre respondenţi au spus că este acceptabil să ofere astfel de favoruri pentru a-şi asigura un serviciu necesar rapid.
În Franţa şi Croaţia, aproape jumătate dintre persoanele intervievate au recunoscut că mita este o opţiune pentru rezolvarea lucrurilor, în timp ce proporţia este în jur de 60% în Slovacia şi Republica Cehă.
”Numărul oamenilor care se simt dezgustaţi de corupţie şi de modul în care funcţionează societatea noastră democratică ar trebui să determine ţările UE să ia atitudine”, a afirmat directorul FRA, Michael O’Flaherty, într-o declaraţie.
Studiul FRA arată că guvernele trebuie să îmbunătăţească încrederea publică în sistemul judiciar prin salvgardarea independenţei judecătorilor. Întrucât există mari diferenţe naţionale, ţările pot învăţa unele de la altele să-şi îmbunătăţească situaţia în acest domeniu.
Raportul FRA va face obiectul videoconferinţei ‘Human rights in the new normal’, ce are loc miercuri şi joi.