AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Sorin Strutinsky, condamnat la 10 ani şi opt luni de închisoare, partenerul de afaceri al lui Mazăre, a dispărut

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat definitiv luni la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție a fost dat în urmărire națională de către Poliție, care a transmis că face demersuri pentru emiterea unui mandat european de arestare pe numele acestuia.
“Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru identificarea unui bărbat de 53 de ani, din Constanța, persoana în cauză fiind dată în urmărire națională.
În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru emiterea unui mandat european de arestare și a cererii de urmărire internațională pe numele acestuia.
În cursul zilei de astăzi, pe numele bărbatului în cauză a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată”, a transmis Poliția Județeană Constanța, potrivit hotnews.ro.

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, mai are o condamnare în primă instanță la 7 ani și 10 luni cu executare în dosarul ”Polaris”.

În dosarul în care a fost condamnat definitiv la închisoare, Sorin Strutinsky a fost trimis în judecată de procurorii DNA în luna martie a anului 2015, fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, în formă continuată.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!