AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Soția pacientului ars care a murit în Belgia: Nimeni nu a vrut să-și asume responsabilitatea în România. Mi-au spus direct în față că au alte priorități

Mihaela Ganea, soția pacientului cu arsuri care a murit după ce a fost transferat cu întârziere în Belgia, acuză nepăsarea birocratică a autorităților, dar și interesul pentru imagine al unor oficiali, într-o mărturie emoționantă.

„Eu sunt încă sub impulsul acesta al durerii imense”, a mărturisit Mihaela Ganea, precizând că a acceptat să intre în direct, prin telefon, la Digi24, știind că este prezent la discuție și medicul român din Belgia care s-a luptat pentru viața soțului său. „Am un deosebit respect și îi mulțumesc mult de tot, că știu că a făcut tot ce a putut pentru soțul meu, dânsul și toată echipa de la acest spital din Belgia. Eu m-am simțit acolo ca într-o familie, lucru care nu mi s-a întâmplat în România”, a spus Mihaela Ganea.

„Mie îmi pare rău dacă dl. ministru spune că nu există un autor moral. Nu mă interesează ce culoare politică are fiecare ce declară. Eu vă spun doar că nu se întâmplă nimic în România, că a trebuit să ies public ca să-mi strig năduful ca să pot să-l duc acolo. Prea târziu. Regret că nu am ieșit, poate, mai devreme. Dacă pleca vineri, poate se întâmpla să fie bine și nu eram în situația asta astăzi. Pe mine nu mă interesează autorul moral, pe mine mă interesează criminali cu sânge rece care mi-au spus direct în față că au alte priorități. A trebuit să aștept zile în șir, să-l plimb pe soțul meu în toată România, de la un spital la altul, ca să ajungă într-un final într-un spital unde cineva să-și dea interesul pentru el. Doar că a fost prea târziu! Înțelegeți? Mult prea târziu!” – și-a împărtășit durerea femeia îndoliată.

Întrebată cine i-a spus că are alte priorități, Mihaela Ganea a spus că discuția și supărarea ei sunt legate de cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență, care „s-au comportat așa cum s-au comportat”. Mihaela Ganea a precizat că a deranjat-o tonul conversației cu persoana de la DSU cu care a ținut legătura, o persoană care răspunde la telefon, „un domn doctor” despre care „cei de la DSU știu mai bine cine este”.
„Domnul acela cu care m-am conversat mi-a spus în primă fază să am răbdare, că are alte priorități sau că trebuie să mă ia în ordinea priorităților și care mi-a transmis că i-am stricat imaginea domnului Arafat!”, a povestit femeia. „Pe mine nu mă interesează imaginea nimănui, le-am transmis și le transmit în continuare. Dacă trebuie să stric imagini, o s-o fac!”, a punctat Mihaela Ganea.

Întrebată pe cine consideră vinovat pentru întârzierea cu care a fost dus în Belgia, soția pacientului cu arsuri a răspuns: „Eu vă spun sincer, nu cred că s-a apucat nimeni de el, pe motiv că toată lumea aștepta să scape de responsabilitatea asta. Nimeni nu a vrut să-și asume asta. Toată lumea îl pasa, ca să scape mai repede. Doar că acești domni care se ocupau de acest transfer au prelungit asta – că avionul, că nu avionul, când este vorba de viață și de moarte, trebuia să trimită avionul ăla din prima! Ăla cu care a plecat, militar. Nu mă interesa pe mine că a fost scos din reparație, că nu era, mai puțin contează! Soțul meu a murit din acest motiv, pentru că ei, cu sânge rece, se joacă cu viața oamenilor, asta fac, nu-i interesează, calcă pe cadavre. Îi interesează imaginea, ies la televizor și fac declarații de 2 lei! Pentru mine, sunt zero!”, a spus femeia, vizibil emoționată.

„Deocamdată, o să merg acasă să-mi îngrop soțul și să mă uit în ochii copiilor mei cărora le-am spus că le aduc acasă tatăl sănătos și nu am reușit. Singurul meu regret este că nu am făcut mai devreme publică toată treaba asta, poate lucrurile se mișcau mai repede”, a încheiat Mihaela Ganea, cu vocea gâtuită de lacrimi.

Pacientul al cărui transfer în Belgia a fost făcut cu întârziere a murit luni. A făcut șoc septic de la infecțiile căpătate în România: 4 bacterii și o ciupercă, după cum au constatat medicii belgieni. A trecut prin trei spitale din țară înainte de a fi transferat în Belgia, după ce a suferit un accident de muncă în portul Constanța: s-a electrocutat și s-a prăbușit de la înălțime. Un coșmar care a început la 20 ianuarie.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!