Spania începe testarea pe oameni a unui vaccin împotriva COVID-19
Spania a autorizat în premieră un studiu clinic pe oameni pentru vaccinul împotriva noului coronavirus. În această etapă specialiștii vor să afle dacă serul este sigur pentru oameni.
Vaccinul va trece din septembrie la faza a doua, care va dura o jumătate de an. Vor participa persoane sănătoase din Germania, Belgia și Spania, împărțite în două grupe de vârstă: între 18 și 55 de ani și peste 65 de ani, notează stiri.tvr.ro.
În Spania, studiul se va desfașura în două spitale din Madrid și unul din Santander, pe 190 de voluntari aleși din toată țara.
Pentru a fi aprobat, vaccinul trebuie să treacă prin trei etape: testarea pe animale, apoi pe un grup restrâns de persoane pentru a afla posibilele reacții adverse, iar în final se administrează la zeci de mii de voluntari pentru a se testa eficacitatea.
“Reacțiile vaccinului nu sunt la fel la toate categoriile de vârstă: copii, adulți și persoane în vârstă. De asemenea, știm că virusul se comportă diferit. Este important să înțelegem cum funcționează vaccinul și dacă asigură aceeași protecție.”, a spus cercetătorul Galo Peralta.
Dacă testele vor fi conform așteptărilor, vaccinul va fi disponibil pe piață abia peste un an.
La nivel mondial se lucrează la peste 160 de vaccinuri împotriva coronavirusului, dintre care 23 sunt în fază avansată de testare.