Specialist în cutremure: Ne putem aștepta la seisme de peste 7 grade pe Richter care ar afecta 75 % din populația țării

 

România este printre ţările cu cei mai mulți locuitori expuşi la risc seismic. Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană, un cutremur cu magnitudinea peste 7 ar afecta 75% din populaţia ţării.
”România este o țară cu un risc seismic ridicat. Zona seismică Vrancea este printre cele mai active din lume, cu un caracter unicat. Sunt evenimente care pot fi de magnitudine importantă, peste 7”, a declarat decanul Facultății de Geologie și Geofizică, Victor Mocanu, la Realitatea TV.

Problema este că multe construcții urbane sunt vechi, chiar de dinainte de 1940, peste care au trecut cele două cutremure majore, dar și alte evenimente de care ne amintim mai puțin – precum seismele din ’86 și ’90, a mai afirmat el.

Distribuie prietenilor

”Oamenii de știință se chinuie să găsească unele căi pentru a ajunge la o predicție de succes. Sunte, însă, foarte departe. Intervenția promptă a autorităților poate fi executată, dar mai important mi s-ar părea ca autoritățile se se asigure că tot ceea ce se construiește respectă codurile impuse de specialiști și să se clarifice situația construcțiilor cu risc seismic. Sigur că toate acestea costă, dar orice viață salvată este de neprețuit. Autoritățile ar trebui să integreze acest risc într-un plan coerent”, a mai precizat Mocanu, potrivit realitatea.net