Primarul orașului New York a decretat stare de urgență, vineri, din cauza valului uriaș de migranți care vin din America Latină. Eric Adams a cerut fonduri de stat și federale pentru a ajuta la plata locuințelor și a serviciilor. Totodată, a solicitat guvernului să le acorde documentele necesare pentru integrarea pe piața muncii. Starea de urgență permite, de asemenea deschiderea mai rapidă a centrelor de ajutor de urgență, scutindu-le de procesului normal de avizare.
„În această perioadă, în New York sosesc mai mulți oameni decât putem găzdui imediat, inclusiv familii cu bebeluși și copii mici. Astăzi depășim cel mai mare număr de oameni înregistrat vreodată în sistemul de asistență socială a orașului nostru”, a declarat primarul Eric Adams, potrivit cnn.com, citat de b1tv.ro.
Starea de urgență va fi în vigoare timp de 30 de zile și poate fi prelungită, a spus primarul. Orașul New York are acum peste 61.000 de persoane în sistemul său de adăposturi, inclusiv mii de persoane fără adăpost și mii de solicitanți de azil care au fost transportați cu autobuzul în ultimele luni din alte părți ale țării, potrivit primarului.
Cei mai mulți migranți vin din Venezuela care se confruntă cu un dezastru economic. Pentru aceștia, șansa de a lucra în orașul New York și de a trimite bani acasă este vitală pentru supraviețuire.