AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Stroe, despre pensiile speciale: Nu caracterul special al pensiei deranjează ci faptul că se sare calul

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre reglementarea pensiilor speciale, cerută de PNRR, că ”nu caracterul special al pensiei deranjează ci faptul că se sare calul şi trebuie în sistemul de pensii să fie un echilibru apropo de beneficiile primite urmare a activităţii profesionale, dar şi să ai un sistem predictibil”.

”Pensiile speciale sunt cel mai bun exemplu prin care zvonurile înainte de decizii induc idei, panică. În momentul de faţă soluţii sunt, au fost identificate şi de Banca Mondială, unele au fost prezentate deja public”, a spus Ionuţ Stroe.

El a arătat că, în privinţa vârstei de pensionare, apropo de zvonistică, ”va trebui să aşteptăm cea mai bună soluţie şi nu vor fi decizii abrupte care să afecteze zona de magistraţi sau zona militarilor”.

”Aceste lururi le vom dscuta deschis şi transparent. Apropo de indicatorul de disciplină financiară, despre care a vorbit premierul Ciucă la Bruxelles, nu caracterul special al pensiei deranjează ci faptul că se sare calul. Trebuie în sistemul de pensii să fie un echilibru apropo de beneficiile primite urmare a activităţii profesionale, să ai un sistem predictibil, pentru că, indiferent cine va fi vreodată la guvernare să te asiguri că vei avea de unde plăti şi peste 10 ani aceste pensii”, a spus el, potrivit news.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!