
Stroe: Lucrurile s-au detensionat uşor între PSD și PNL. Funcţionalitatea guvernării este o obligaţie, nu o opţiune
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, marţi, că „funcţionalitatea guvernării este o obligaţie, nu este o opţiune, nici pentru PNL, nici pentru PSD”, menţionând că „lucrurile s-au detensionat uşor” între cele două partide.
„Sunt episoade care au trecut. După cum aţi văzut, există şi întâlniri la nivelul coaliţiei. Lucrurile s-au detensionat uşor. Eu cred că avem maturitatea să depăşim orice fel de situaţie dificilă în care provocări deoparte sau de alta aduc coaliţia în momentul de faţă. Până la urmă funcţionalitatea acestei guvernări este o obligaţie, nu este o opţiune, nici pentru PNL, nici pentru PSD”, a spus Stroe, la Parlament, întrebat în legătură cu situaţia dintre cele două partide, după atacurile PSD la adresa PNL de la Congres, potrivit Agerpres.
El a spus că există o competiţie politică între cele două partide, dar acest lucru nu va influenţa negativ guvernarea.