Aproximativ o zecime dintre lucrătorii din sănătate au fost infectați până acum cu noul coronavirus, spune Federația „Solidaritatea Sanitară”, citând un studiu pe tema impactului pandemiei COVID-19, realizat în cadrul unei cercetări bazată pe un chestionar ce a evaluat percepția salariaților.
”Cca. 10% dintre respondenți au indicat că au fost deja infectați SARS-CoV-2. Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor și, mai ales, asistentelor medicale. În măsura în care acesta este procentul real al lucrători din sănătate care au fost infectați, am ajunge la un total de cca. 30.000 de lucrători care au fost deja infectați SARS-CoV-2, în loc de 6300 (numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați)”, afirmă sursa citată, potrivit hotnews.ro.
Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectați și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale.
”18,2% dintre respondenții (113) care au declarat că au fost infectați au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19. Cca. 28% dintre respondenți au indicat că nu au fost testați SARS-CoV-2 (în condițiile în care cred că ar fi fost cazul); doar cca. 36% dintre respondenți afirmă că au fost testați ori de câte ori a fost nevoie”, spun autorii studiului.
Cca. 22% dintre respondenți consideră că măsurile luate de unitate pentru siguranța și protecția salariaților sunt insuficiente iar 44,6% cred că sunt parțial eficiente; doar cca. 31% apreciază că sunt suficiente. Disconfortul accentuat (cca. 73%), creșterea timpului alocat fiecărei manopere (66%) și îngreunarea comunicării cu pacienții (63,7%) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecție. Din punctul de vedere al amenințărilor la adresa sănătății personale cca. 55% dintre respondenți au indicat că echipamentul individual de protecție le generează deshidratare și 36% au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului.
Conform estimărilor de pe platforma covid.solidaritatea-sanitara.ro la ora actuală distribuția pe categorii profesionale a infectării lucrătorilor din sănătate cu SARS-CoV-2 este următoarea:
• Asistentele medicale: 50,15%
• Infirmiere: 18,82%
• Medici: 16,80
• Îngrijitoare: 1%
• Alte categorii profesionale: 12,58%.
(Estimarea este făcută prin extrapolarea ponderilor rezultate din informațiile cunoscute la totalul salariaților infectați)
Cercetarea are la bază un chestionar de opinie adaptat consultării publice, aplicat în perioada 24.09-12.10.2020.Chestionarul s-a adresat tuturor categoriilor de salariați din sănătate, indiferent de forma de proprietate a unității în care-și desfășoară activitatea, invitația de completare fiind transmisă:a) către 45.000 de lucrători din sectorul sanitar din toate regiunile țării, țintiți prin intermediul adreselor de e-mail(din baza de date a CCDSS). Au răspuns la invitația de a completa chestionarul 1709 salariați, 1130 dintre ei furnizând răspunsuri complete. Chestionarele cu răspunsuri incomplete au fost eliminate din prelucrarea finală, fiind reținute în studiul final un număr de 1130 chestionare.