SUA felicită, de ziua sa, România
De ziua sa, 4 iulie, SUA felicită România pentru preşedinţia de succes a Consiliului Uniunii Europene.
“America felicită România pentru preşedinţia de succes a Consiliului Uniunii Europene, încheiată cu doar patru zile în urmă. Şi în numele colegilor mei de la Washington şi Bruxelles, mulţumim atât preşedinţiei României, sub conducerea domnului Iohannis, cât şi guvernului României, sub conducerea doamnei Dăncilă, pentru cooperarea strânsă şi eficientă de care ne-am bucurat în atâtea chestiuni de interes comun”, a afirmat ambasadorul Hans Klemm, la recepţia de Ziua Independenţei de la Bucureşti, potrivit Agerpes.
De asemenea, diplomatul american a vorbit despre rolul României ca membru al Alianţei NATO.
“Parteneriatul Strategic SUA-România este puternic. America recunoaşte România ca aliat NATO model, care îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele asumate faţă de Alianţă investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind la securitatea regională şi globală”, a spus el.
Recepţia a fost dedicată împlinirii a 50 de ani de la misiunea de aselenizare Apollo, prima dată când un om a păşit pe lună. De altfel, invitaţii speciali ai evenimentului au fost cosmonautul Dumitru Prunariu şi Anna Fisher – una dintre primele femei astronaut NASA.