
Surse: Ce au discutat trimișii lui Trump cu Ilie Bolojan
Întâlnirea de marți de la Cotroceni dintre oficialii americani și Ilie Bolojan s-a încheiat. Membrii delegației s-au arătat mulțumiți de răspunsul primit la întrebarea despre anularea alegerilor și au primit că vor încerca să rezolve problema Visa Waiver, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN.
Au fost trei teme mari de discuție abordate, respectiv, anularea alegerilor, programul Visa Waiver și poziția României în legătură cu Ucraina.
Potrivit surselor citate, a fost o discuție extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomația clasică. Oficialii americani au venit cu o atitudine caldă și deschisă.
Una dintre concluziile discuțiilor e că nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată, iar oficialii americani au transmis că își doresc continuarea și întărirea parteneriatului dintre SUA și România.
În ceea ce privește programul Visa Waiver, ei au transmis că susțin demersul și au spus că vor face advocacy în SUA pentru a sprijini includerea României.
În legătură cu alegerile, au întrebat ce s-a întâmplat în decembrie și au fost mulțumiți de clarificările oferite de Ilie Bolojan. Oficialii americani nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai.
Referitor la Ucraina, au apreciat poziția României și au arătat că înțeleg sensibilitățile specifice flancului estic.
Delegaţia e formată din opt membri ai Congresului SUA, democraţi şi republicani și e condusă de Vern Buchanan.
Continuarea aici