AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Surse: Cîrstoiu a discutat cu lideri din PSD despre o eventuală retragere din cursa pentru primăria Capitalei

Candidatul comun al PSD-PNL la primăria București, medicul Cătălin Cîrstoiu, a discutat cu lideri din PSD despre varianta retragerii din cursa pentru primăria Capitalei în cazul în care nu crește în sondaje, au declarat pentru G4Media.ro surse politice din coaliție.

Cârstoiu neagă că a discutat acest scenariu, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat pentru G4Media.ro că este ”o diversiune de campanie”.

Una dintre variatele în discuție ar fi fost ca medicul Cârstoiu, care este și manager la Spitalul de Urgență Universitar București, să fie numit în locul lui Alexandru Rafila la Ministerul Sănătății.

”Total fals”, a declarat pentru G4Media.ro Cătălin Cîrstoiu.

”Nu s-a vorbit de așa ceva. Este o diversiune de campnaie. O să rămână candidat”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Medicul Cătălin Cîrstoiu a pornit în campanie cu un scor slab în sondaje. Un sondaj de opinie realizat de Avangarde la comanda Digi24, dat publicității pe data de 25 martie, arăta că bucureștenii ar vota Cristian Popescu Piedone cu 44%, Nicușor Dan – 27%, Cătălin Cîrstoiu – 16%, Mihai Enache (AUR) 10%.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!