
Surse: Cîțu, în ședința PNL: Orice ministru va ataca Guvernul pleacă acasă
Premierul Florin Cîțu le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Executiv Național la care participă luni, că nu va ezită să ia o decizie în cazul oricărui ministru va mai ataca Guvernul.
„Când un ministru mai atacă prim-ministrul, pleacă imediat acasă”, ar fi spus Cîțu, potrivit unor surse participante la discuții, potrivit digi24.ro.
Prim-ministrul spune că „există un singur premier” și că miniștrii nu sunt evaluați la PNL, USR PLUS sau UDMR. „Nu se poate să fim și la putere, și în opoziție”, a mai spus Cîțu, cu referire la partenerii din USR PLUS.
Despre Vlad Voiculescu, Florin Cîțu spune că a administrat prost ministerul. „Ce descoperim la Ministerul Sănătății este îngrozitor. Trebuie să verificăm cum au fost făcute bugetele, numirile”, le-ar fi transmis Cîțu, conform sursei citate mai sus.
„Nu vreau să mai intru în conflict, dar data viitoare nu mai aștept nimic. Orice membru al Guvernului care își atacă premierul pleacă acasă”, a mai spus Cîțu, cu referire la declarația ministrului Transporturilor Cătălin Drulă care a spus despre Cîțu că e „un zombie politic”.