AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Surse: Marcel Ciolacu a anunțat ambasada Ucrainei că intenționează să facă o vizită la Kiev în perioada următoare

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat ambasada Ucrainei la București că intenționează să se deplaseze la Kiev în perioada următoare, au declarat pentru G4Media.ro surse diplomatice.

Potrivit acestora, pe agenda discuțiilor nu se va afla problema dragării canalului Bîstroe, care a stârnit în special preocuparea PSD, ci chestiuni legate de relația parlamentară (legislația privind minoritățile, crearea unui grup de lucru pentru integrarea europeană a Ucrainei și a Republicii Moldova). Vizita are loc în contextul în care Marcel Ciolacu ar urma să preia la rotativa din mai funcția de premier.

Data vizitei nu este deocamdată cunoscută.

Vizita are loc în contextul în care liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că autoritățile române și cele ucrainene trebuie să vină cu explicații privind lucrările de dragare a canalului Bîstroe deoarece protejarea Deltei Dunării este un lucru care nu se negociază.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!