Parchetul European efectuează percheziții, marți dimineața, la Inspectoraul General al Aviației din Ministerul de Interne, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, sunt anchetate achiziții din fonduri UE. Cercetările sunt in rem, adică sunt anchetate fapte, nu persoane.
Inspectoratul General de Aviaţie (I.G.Av.) este unitatea centrală de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, care se află în coordonarea secretarului de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind o structură militară independentă, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care asigură suportul aerian pentru executarea tuturor atribuţiilor specifice ce revin structurilor ministerului.
Inspectoratul General de Aviație este condus de general de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache, inspector general.
Mai mult aici