Surse: Unul dintre documentele publicate de ministrul Justiției are caracter secret

Acuzaţii şi controverse după ce ministrul Justiţiei a publicat, pe site-ul instituţiei, raportul prin care cere revocarea şefei DNA. Una dintre anexe ar conţine un document secret, susţin surse judiciare, iar publicarea acestuia ar încălca legea. Tudorel Toader respinge acuzaţiile şi consideră că a procedat corect.
Printre documentele publicate de ministrul Justiției pe site-ul instituției, odată cu raportul prin care propune revocarea șefei DNA, se află și o rezoluție a Inspecției Judiciare legată de controlul făcut la Direcția Națională Anticorupție.
Surse judiciare spun că raportul era confidențial, pentru că secția de procurori a CSM nu a ajuns încă la o decizie finală. Astfel, prin publicarea lui, ministrul ar fi încălcat legea.
„Este vorba chiar de un document care se pune în dosarul disciplinar al magistratului. Or, doar CSM are acces la dosarul disciplinar şi magistratul în cauză. Dacă ministrul a intrat în posesia acestui document, el i-a fost furnizat în mod nelegal.”, a spus Cristian Dănileț, fost membru CSM, potrivit stiri.tvr.ro
Unii specialiști în Drept atrag atenția că documentul din anexa 6 ar putea afecta capacitatea de apărare a celor vizați de acțiunea disciplinară, în acest caz, Laura Codruța Kovesi, împreună cu adjunctul ei, Marius Iacob.
Fost ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu: „Asta e şi ironia că ministrul în raportul său şi în cel de revocare a invocat încălcări ale drepturilor omului, dar dânsul chiar prin actul pe care l-a sesizat a făcut această încălcare. Şi e regretabil pentru că subiectul pe care îl aduce în discuţie ministrul Justiţiei este important: respectul garanţiilor procesuale, al drepturilor şi libertăţilor în cadrul anchetelor. E un lucru sacrosanct.”, spune fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiției este convins însă că nu a greșit. Mai ales că, spune el, raportul fusese publicat pe site-ul unui cotidian online de profil juridic.