• Home
  • Prima
  • Tânără polițistă infiltrată între traficanții de minore, deconspirată de șefii ei. ”Nu de mafioți trebuia să mă feresc, ci de șefii mei”

Tânără polițistă infiltrată între traficanții de minore, deconspirată de șefii ei. ”Nu de mafioți trebuia să mă feresc, ci de șefii mei”

benzinarie politie

Adriana Săftoiu, deputat PNL, a scris pe Facebook un caz care arată de ce stau drepți polițiștii, băgati până în gât în afacerile mafiote, în fața șefilor de clanuri, care-i au la mînă și sunt de fapt șefii lor ierarhici.

Adriana Săftoiu a arătat cum poliţista şi-a dat seama că nu de infractori trebuie să se ferească, ci de cei din Poliţia Română.

„Poliţistă, tânără, infiltrată într-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înţeles). Se decide să dea examen la Academia de poliţie, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore”, scrie Adriana Săftoiu.

„Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă reţea la nivelul judeţului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii reţelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma maşinii. Se uită pe geam. Pe maşină – o coroană funerară. În cutia poştală, mesaj: Renunţă acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău”, scrie Adriana Săftoiu .

Tânăra a realizat că, aşa cum ea este infiltrată în reţeaua de traficanţi, tot aşa şi interlopii au legături la vârful Poliţiei.

„Doar câteva persoane ştiau că e infitrată. Extrem de puţine. La fel de puţine ştiau unde locuieşte. Şi totuşi, la câteva ore după ce respectivii sunt reţinuţi, este ameninţată. A renunţat şi s-a retras. Şi-a dat seama că nu de traficanţi trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat şi am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, a scris Adriana Săftoiu de la care cetățenii așteaptă mai mult decât această mărturisire cutremurătoare, fiind în partidul de la guvernare.

Aurelia Apostol, AMPress

Parteneri