• Home
  • Prima
  • Tatăl alpinistei de 14 ani, Dor Geta Popescu, trimis în judecată pentru moartea fiicei sale

Tatăl alpinistei de 14 ani, Dor Geta Popescu, trimis în judecată pentru moartea fiicei sale

popescu

Alpinistul Ovidiu Popescu a fost trimis marţi în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017 în timpul căreia fiica sa de 14 ani, Dor Geta Popescu, şi un băiat de 13 ani, Erik Gulacsi, au decedat într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.

Parchetul General a remis marţi un comunicat de presă în care arată că procurorii de la Secţia penală au trimis în judecată un inculpat, precum şi o persoană juridică (o asociaţie constituită în scopul de a organiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi recreativ), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Parchetul nu îi menţionează numele, însă surse judiciare au confirmat pentru Agerpres că bărbatul trimis în judecată este Ovidiu Popescu, tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, iar persoana juridică este Asociaţia „Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov”.

Parteneri