Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, la orice serviciu al Poliţiei rutiere de pe teritoriul României

Comisiile pentru apărare şi juridică din Senat au întocmit marţi raport comun favorabil proiectului iniţiat de deputaţi USR PLUS, potrivit căruia testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se poate susţine la orice serviciu al Poliţiei rutiere de pe teritoriul României.

„Proiectul este o iniţiativă a unor colegi de-ai noştri senatori, care dă posibilitatea susţinerii testului de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie la oricare serviciu al Poliţiei rutiere de pe teritoriul României. Deci nu doar la serviciul Poliţiei rutiere care are în evidenţă titularul permisului de conducere sau la serviciul Poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenţia, aşa cum este astăzi, ci te poţi înscrie în orice loc doreşti. Pentru că există posibilitatea ca cetăţeanul nostru să aibă domiciliul la Arad, permisul să-i fi fost suspendat în Galaţi, dar el are reşedinţa în Bucureşti, şi atunci el se poate înscrie să-şi susţină examenul de reevaluare, de evaluare a cunoştinţelor în domeniu circulaţiei în Bucureşti”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc.

Potrivit acesteia, raportul a fost admis cu un amendament formulat de MAI.

Distribuie prietenilor

„Avem un amendament al celor de la Ministerul de Interne, posibilitatea ca acest text de lege să intre în vigoare în termen de 12 luni de la data promulgării, să dăm posibilitatea instituţiei să-şi pregătească punerea în aplicare, o updatare a softurilor şi a pregătirii birourilor unde va avea loc susţinerea testelor”, a precizat Pauliuc.

Mai mult aici