Theodor Paleologu, despre exprimarea troglodită a ministrului Educației și tristețea infinită

Theodor Paleologu a declarat, marţi, la RFI, că noul ministru al Educaţiei, Valentina Popa, nu doar că face apologia plagiatului, ceea ce este absolut  scandaloasă, dar exprimarea acestuia ”este troglodită într-un mod continuat”.

Noul ministru al Educaţiei a afirmat la audierile din comisiile parlamentare că au existat progrese în învăţământ şi că e păcat să scoatem în evidenţă „elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele”. De asemenea, Valentin Popa susţine că termenul „pamblică” folosit de el în spaţiul public este un regionalism din Moldova. Theodor Paleologu taxează:
„Pamblica o mai putem trece cu vederea. Partea proastă este că exprimarea noului ministru este troglodită într-un mod continuat, nu sunt nişte greşeli izolate, datorate emoţiei. Foarte gravă este de fapt apologia plagiatului. Este absolut scandalos. Unii dintre rectorii care au semnat pentru noul ministru al Educaţiei sunt ei înşişi acuzaţi de plagiat. Asta este extrem de grav, apologia plagiatului făcută de noul ministru. Nu că ar fi mai rău decât precedentul. Să nu uităm că Liviu Pop s-a dedat unor josnicii fără nume, pentru a masca plagiatul lui Victor Ponta în 2012. Deci la urma urmei e din lac în puţ, suntem între miniştri comparabili”.
Paleologu îi critică de asemenea pe rectorii care au semnat o scrisoare de susţinere a noului ministru al Educaţiei, un lucru „de o tristeţe infinită”.

Mai mult pe Realitatea.net