AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Totul despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Tradiții și obiceuri românești!

În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavril şi al tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu.

În calendarul popular, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt percepuţi ca nişte fiinţe divine, întotdeauna prezente în viaţa oamenilor, veghind din ceruri şi, mai ales, de pe pământ, asupra muritorilor, arzându-le păcatele mărunte şi având grijă ca sufletele lor să fie curăţate de greşeală cu prilejul posturilor şi rugându-se la Dumnezeu pentru ei. Tradiţiile populare spun că cine munceşte în această zi va avea parte de o moarte chinuită.

Mihail și Gavriil, arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi și purtând săbii, ca simbol al biruinței fiind călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

În popor, ziua de 8 noiembrie mai poartă și numele de “vara arhanghelilor”. Vremea în această zi este mai caldă decât ar trebui să fie în această perioada a lunii. Nu numai că este păcat să nu cinstești vara arhanghelilor sau să o petreci făcând diverse treburi în gospodărie, se spune…

Munca în această zi este considerată a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede că persoana care încalcă această tradiție se va chinui mult în ceasul morții sale. Pe lângă această zi caldă, tradiția spune că între sfinții Mihail și Gavriil și ziua de Crăciun trebuie să aibă loc și “vara iernii”, adică vreo 3-4 zile călduțe și binevoitoare.

Ciobanii numesc sărbătoarea „Năpustitul Arieţilor” (berbecilor), întrucât e perioada în care se amestecă berbecii cu oile pentru împerechere, iar pe cei doi Sfinţi îi consideră „ocrotitori ai oilor”. În Transilvania se obişnuieşte ca în această zi să se facă turta arieţilor, arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi. Acum arieţii se amestecă din nou cu oile şi, cu acest prilej, se face o turtă de făină de cucuruz (porumb) ori de grâu, care, după ce se coace, se aruncă între oi. Dacă această turtă cade cu faţa în sus, este semn că oilor le va merge bine când vor făta iar dacă dimpotrivă, turta va cădea cu faţa în jos, se zice că le va merge rău.

Este perioada în care se aduc rugăciuni şi ofrande celor morţi în condiţii violente, pentru că tot acum „a fost omorâtă” şi vara. În aceste zile, finii aduc daruri naşilor întrucât cele două lumânări ţinute de naşi la cununie, sunt simbolurile Arhanghelilor Mihail şi Gavriil.

Arhanghelul Gavriil este cunoscut drept călăuzitorul spre adevăr, vestitorul ceresc cel mai de seamă al Cuvântului Dumnezeiesc, el fiind și cel care a vestit-o pe Sfânta Fecioară Maria asupra Naşterii Mântuitorului Iisus şi – împreună cu Sf. Haralambie – stăpânitor peste ciumă. În schimb, Arhanghelul Mihail este cel care veghează la căpătâiul bolnavului, iar când acesta moare, îi conduce sufletul în „Lumea Cealaltă”. Ţăranii spun că ţin sărbătoarea ca să aibă o moarte uşoară, iar drumul sufletului lor să fie cel al Raiului.

Arhanghelul Mihail este văzut drept un sfânt războinic, aflat încă de la începuturi în luptă cu necuratul, adică din ziua în care unii îngeri au căzut din rai şi, pe loc, s-au transformat în diavoli. Lupta lui va dăinui până la sfârşitul lumii, când va suna din trâmbiţă iar morţii vor ieşi din morminte. Până atunci, are grijă ca diavolii să nu fure sufletul omului, atunci când îi iese din trup, şi tot el este responsabil să păzească Luna şi Soarele, în caz de eclipsă. Se spune că Sfântul Mihail stă în ceruri numai de Vinerea Mare şi de Paşte, restul anului fiind mai tot timpul plecat cu treburi pe pământ.

Pe 8 noiembrie, de ziua Arhanghelilor, nu se lucrează, nu se face treaba, cei care nu se supun acestei interdicții urmând să aibă parte de chin mare la vremea morții. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări, să se roage pentru belșug și sănătate.

La mulți ani, cu sănătate și belșug celor peste 1,3 milioane de români care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți astăzi!

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!