TRAGEDIE în sportul românesc. O triplă campioană s-a stins din viaţă la doar 33 de ani
Tragedie în sportul românesc. La mai puţin de două săptămâni de când şi-a aniversat ziua de naştere, tripla campioană naţională, Mihaela Brânduşe, handbalista de doar 33 de ani, a trecut în nefiinţă, lăsând în urmă o fetiţă de patru ani.
Acum patru ani, Mihaela a fost diagnosticată cu boală nemiloasă, cu care a început să lupte, deoarece ea era o femeie puternică.
Fosta campioană a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, după care a început un tratament sever.
Chiar dacă a mai fost văzută în tribunele Sălii Sporturilor la meciurile de handbal, ea devenit mai retrasă, iar de vreo trei s-a mutat la Bacău, acolo unde trăiesc şi părinţii ei.
O perioadă s-a simţit bine, iar analizele chiar au fost bune. De ceva timp, însă, boala s-a reactivat, iar de câteva săptămâni nu s-a simţit bine. De joi, starea ei s-a agravat, iar sâmbătă dimineaţă, în jurul 7.30, Mihaela a trecut în nefiinţă. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Sursa: sportulsalajean.ro
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]





