Traian Băsescu: ‘Căpușa acestei țări se numește Dragnea, nu Iohannis’. Ce spune despre Tudorel Toader
Liviu Dragnea e o căpușă de care această țară trebuie să scape, a declarat senatorul PMP Traian Băsescu, pentru B1 TV. Declarația vine după ce șeful PSD a susținut, într-un miting electoral la Suceava, că e “momentul în care trebuie să eliberăm România de această căpuşă care se numeşte Iohannis”.
”Deci căpușa acestei țări se numește Dragnea, nu Iohannis. El e căpușa de care trebuie scăpat!”, a insistat fostul președinte al României.
Băsescu a avut și un scurt comentariu despre Tudorel Toader: ”E un om care mi-a fost antipatic toată viața lui mai ales când era la CCR și eu președinte, că mă bloca. Însă, Toader știe carte și a făcut câteva lucruri bune: a reușit să separe cariera magistraților, să stabilească termene de vechime ca să ajungi procuror sau judecător de Înaltă Curte / Parchet General, a scos Secția specială din DNA și a plasat-o într-un loc neutru. Asta nu înseamnă că tolerez prostia pe care a făcut-o această secție, cerând dosarul Tel Drum, ocazie cu care s-a devoalat. Eu cred că Toader a lăsat niște urme, dar a lucrat într-un mediu extrem de ostil. Din câte știu, a venit pe filiera ALDE, și-a imaginat că o să fie mai liber decât a fost și, la un moment critic, n-a percutat. Dacă era slugă scotea ordonanțele. Eu l-am apreciat că a rezistat presiunii”.
Mai mult pe Stiripesurse.ro