AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Trei persoane au murit și opt au fost rănite după ce un vehicul s-a răsturnat în cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia

foto: Antena 3 CNN

Trei persoane au murit și opt au fost grav rănite după ce un vehicul care transporta muncitori s-a răsturnat în cariera Jilț Sud a Complexului Energetic Oltenia, în localitatea Mătăsari din Gorj. A fost activat planul roşu de intervenţie.

Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a declarat în direct la TVR INFO că au fost evaluate medical, la fața locului, 14 persoane, iar la sosirea echipajelor de intervenție, trei persoane nu erau conștiente și, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, nu au mai putut fi salvate. Cinci victime sunt în drum către unitățile spitalicești din Motru și Târgu Jiu. Două persoane au fost preluate de elicopterele SMURD. Una dintre ele a fost transportată deja la Spitalul de Urgență din Craiova.

Potrivit stiri.tvr.ro, minerii aflați în vehicul se întorceau de la o reparație, ei lucrând la un departament mecanic. Tancheta care îi transporta a rămas fără frâne și a căzut într-un șanț.

Bilanțul răniților grav a crescut de la 7 la 8.

La fața locului au fost alocate o mașină de stingere, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ, precum și două elicoptere SMURD.

Zona este neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, iar victimele sunt transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!