AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Trei zile de doliu național în Argentina, după moartea lui Maradona

Diego Armando Maradona a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, în uma unui stop cardiac, în locuinţa sa din Tigre. Maradona fusese externat de zece zile din spital, după o operație de îndepărtare a unui cheag de sânge de pe creier.

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu național.

”În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi (n.r. miercuri)”, a anunţat Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

De asemenea, preşedintele Fernandez a postat și un mesaj pe Twitter: ”Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa. Am simţit că suntem cei mai puternici din lume împreună cu Diego. Este o pierdere teribilă”.

Maradona împlinise 60 de ani pe 30 octombrie.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!