AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Un bărbat de 45 de ani din Mioveni a murit la o zi după vaccinare

Un bărbat care s-a vaccinat pe 2 martie în orașul argeșean Mioveni a murit pe 3 martie acasă, după ce între momentul vaccinării și cel al decesului s-a internat și s-a externat pe proprie răspundere, potrivit unui comunicat al Comitetului Național de Coordonare privind Vaccinarea.

Astfel, bărbatul de 45 de ani s-a prezentat pe 2 martie cu la vaccinare cu prima doză de vaccin Pfizer/BioNTech. După triajul medical și examenul clinic de specialitate de către personalul din centrul de vaccinare, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate. După administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spațiul de supraveghere postvaccinală, fără a avea simptome, după care a plecat din centrul de vaccinare.

Conform datelor furnizate către CNCAV, după patru ore de la administrarea vaccinului, pacientul a fost adus cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Mioveni, după ce și-a pierdut cunoștința în timp ce era acasă.

La sosirea în spital, bărbatul avea o stare generală bună, fără traumatisme, potrivit CNCAV. După investigațiile medicale, el a rămas sub supraveghere medicală, însă în seara de 2 martie a cerut externarea pe propria răspundere, contrar avizului medical. În dimineața următoare, pe 3 martie, personalul medical de la Ambulanță, solicitat de familia acestuia, a declarat decesul bărbatului, la domiciliu.

DSP Argeș a sesizat autoritățile competente pentru a stabili cauzele decesului. Conform medicului de familie al acestuia, persoana se afla în evidență cu dislipidemie (valori neconforme ale colesterolului) și tensiune crescută, informează G4media.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!