Un elev de 12 ani, din Brașov, a dat deja Bacalaureatul

Horia Varga este elev în clasa a şasea la Colegiul „Andrei Şaguna” din Braşov şi, la bacalaureatul din clasa a XII-a va avea de susţinut cu o probă mai puţin. În urma unui examen Cambridge, elevul a reuşit să-şi echivaleze proba de competenţă lingvistică.

„În clasa I mi-am dat primul examen Cambridge, iar în a patra am dat examenul CAT care se echivalează cu examenul de competenţă pentru admiterea la liceu. În clasa a cincea am dat şi examanul PET care a echivalat cu examenul de bacalaureat la limba engleză”. a spus acesta pentru digi24.ro

Horia a vorbit de mic, acasă, limba engleză. Mama lui, profesor de specialitate, l-a încurajat.

Distribuie prietenilor

Carmen Varga: „El vine la pregătire cu copii de clasa a noua. El fiind clasa a cincea. A lucrat cot la cot cu ei. A dat examenul în aceleaşi condiţii. Ştiam că va promova. E un copil bun. Ambiţios”.

Echivalarea probei de limba engleză de la examenul de bacalaureat la numai 12 ani nu este singura performanţă a lui Horia Varga. Băiatul face parte din echipa de elevi braşoveni care au câştigat trei premii întâi la un concurs internaţional organizat de NASA. Tema a fost să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oamenii. Acesta este cel mai bun rezultat al României de până acum.

Sursa – acasainromania.com