A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Un român căutat în Germania de 27 de ani pentru crimă, prins abia acum

0 697

 

Un român acuzat că a ucis în 1992 o altă persoană, în Germania, a fost reținut acum, după 27 de ani de căutări.
Fapta de care este acuzat bărbatul s-a petrecut în noaptea de 27 noiembrie 1992, în centrul de imigranți din Weismain, estul Germaniei. Atunci, românul, ca avea la acea vreme 35 de ani, l-a ucis pe colegul său de cameră – tot un român – după ce l-a lovit cu o halbă de bere în cap. Victima avea de 32 de ani.

După crimă, agresorul, din județul Galați, a dispărut și la un moment dat s-a întors în România, unde a și fost găsit luna aceasta. În 1992, polițiștii germani au emis un mandat internațional de arestare, dar bărbatul nu a fost de găsit, potrivit tag24.de.

Din anchetă a rezultat că românul acuzat de crimă a folosit identități false și astfel a reușit să fugă de autoritățile germane aproape trei decenii. La 5 ani după săvârșirea crimei, autoritățile germane au descoperit în baza de date amprentele criminalului care erau, însă, asociate altui nume.

Ulterior s-a stabilit că bărbatul acuzat de crimă a călătorit de mai multe ori în Germania, de fiecare dată sub altă identitate.

În acest an, în luna septembrie, polițiștii din Coburg l-au identificat în România. Bărbatul a fost reținut, iar în urmă cu câteva zile a fost dus în Germania, unde va fi acuzat pentru crimă.

Sursa – digi24.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More