Un tată cu probleme medicale și doi copii epuizați, salvați de pe Masivul Ceahlău
Salvamontiștii din Neamț au intervenit în ajutorul unui bărbat cu probleme medicale și a doi copiii epuizați, aflați pe un traseu turistic în Masivul Ceahlău.
Familia a cerut ajutorul salvamontiștilor în timp ce se aflau pe traseul care duce pe Masivul Ceahlău.
„Salvamont Neamț împreună cu colegii de la Serviciul de Ambulanță au finalizat o acțiune de acordare a primului ajutor și evacuare din Masivul Ceahlău a unei familii de patru persoane din care tatăl cu probleme medicale și cei doi copii minori cu stare de epuizare”, transmite Serviciul Național Salvamont, potrivit b1tv.ro.
Conform sursei citate, familia a ajuns cu bine la spitalul din Bicaz, pentru a primi îngrijiri medicale și asistență de specialitate.