Vaccinul antigripal, un eșec răsunător. Doar unul din patru vaccinați a fost protejat

Eficacitatea vaccinului antigripal a fost considerabil limitată în 2016, protejând doar 20-30% dintre persoanele vaccinate, spun cercetătorii, care pledează pentru o tehnică diferită de producție în locul celei pe bază de ouă, informează marți AFP,citată de Agerpres. Protejând doar unul din patru sau chiar  cinci oameni vaccinați (la un procent de 20 la sută eficiență), însemnă clar un eșec.
Explicația acestei protecții reduse este o mutație suferită de tulpina H3N2, dominantă în 2016, explică specialiști în virusologie, autori ai unui studiu publicat luni în revista Academiei americane de științe (PNAS).
Vaccinul pentru sezonul 2017-2018 este similar cu cel de anul trecut, ceea ce previzionează un sezon ”dificil dacă va fi din nou dominat de virusul H3N2”, explică Scott Hensley, profesor la facultatea de medicină Perelman de la Universitatea din Pennsylvania, autorul principal al cercetării și care, cu toate acestea, recomandă vaccinarea.