Valeriu Popa (1924 – 1997): De ce ne îmbolnăvim? Știință, credință, învățătură

Știință, credință, învățătură? Valeriu Popa (1924 – 1997) adună din toate iar pildele lui merită citite cu luare aminte. Sigur ai ce învăța din cercetările și experiența învățatului.
Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva
Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se auto-îmbolnăvesc. Cu cât mai puternic se schimbă omul în direcţia bună, cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede învinge boala.

Bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizică. Organismul trebuie să blocheze programele distructive care au pătruns în câmpul lui. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai agresivă boala. Când omul încalcă legile supreme, se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul lui defensiv şi devine o pradă uşoară pentru virusuri, care îndeplinesc funcţiile unui program de pedepsire. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spir-ituale.
Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe. Gândurile sumbre, neîncrederea, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca şi de a-i condamna pe alții, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce duce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii, este imposibil să ai un corp sănătos. Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea sau nefericirea noastră. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creăm singuri prin gândurile distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut.
A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă, trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic. Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze, ci efecte ale stării mentale în care vă complăceți. Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau o nedreptate. Ea este cel mai drept act din ex-istenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând, omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă.
Când suntem bolnavi, trebuie să cerem să ni se dea sănătate, nu să fim vindecaţi de boală. În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el, cu atât îi produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască. Când cineva se îmbolnăveşte, să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant.
Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă. Când rana este tratată cu iubire, ea se vindecă repede.
Nu uitaţi unde v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a legat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo amprenta lui bioenergetică funcţionează cel mai bine. Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi, putem uşor să observăm că jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru avere, pentru ca în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea.
(Vei găsi, citind lucrările învățatului, un lung capitol despre CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR)