AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Victor Ponta: „Nu vreau ca George Simion să fie președinte cu mâna mea”

Fostul premier Victor Ponta a transmis un mesaj indirect alegătorilor săi, exprimându-și reticența față de posibilitatea ca George Simion să devină președinte al României. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la postul Romania TV, unde Ponta a criticat dur modul în care liderul suveranist s-a adresat susținătorilor săi.

Victor Ponta critică atitudinea lui George Simion față de alegătorii săi

Invitat la o dezbatere televizată, Victor Ponta a acuzat că George Simion a ales să-i insulte pe cei care l-au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale. „Nu am înțeles, mă gândeam miercuri să anunț cu cine votez, nu am înțeles de ce marți a ales Simion să îi înjure pe votanții mei, ce ai, domnule, cu ei? Trebuie să vorbească frumos, poate nu îmi place de Ponta, ci de oameni și aș vrea să vorbesc și pentru ei. Și m-am gândit dacă acest gen de aroganță să fie de la rezultat sau cum va fi președinte Simion și nu vreau să fie cu mâna mea”, a declarat fostul premier.

Mesaj către alegători și o reflecție asupra viitorului președinte

Victor Ponta a explicat că a considerat important să transmită un mesaj celor care l-au susținut, subliniind că aceștia sunt oameni care trăiesc și activează în România, care cred în dezvoltarea societății și în stabilitatea țării. „Am stat și m-am gândit să vedem pentru votanți cine vorbește și cu ei, cine se referă la problema lor, sunt oameni în general care trăiesc în România, au business în România, vor să stea în România, deci oameni care cred în societate și m-au votat – Ponta e bun ca administrator, știe să administreze țara”, a adăugat fostul șef al Guvernului.

Victor Ponta a fost votat în primul tur al alegerilor prezidențiale de peste un milion de alegători, iar în acest context își exprimă dezamăgirea față de atitudinea suveraniștilor, în special a lui George Simion, în vederea turului doi al scrutinului.

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!