Viktor Orban ar urma să vină în România pentru semnarea contractului privind rețeaua electrică Azerbaidjan-România-Ungaria, via Georgia
Premierul Ungariei, Viktor Orban, ar urma să ajungă în România, în 17 decembrie, pentru a semna la Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis, contractul privind „rețeaua electrică Azerbaidjean – România – Ungaria via Georgia”, potrivit unor surse citate de g4media.ro.
De asemenea, în cadrul întâlnirii vor fi prezenți și premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, președintele Azerbaidjeanului, Ilham Aliyev, precum și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spun surse guvernamentale.
Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, anunța recent că țara sa este pregătită să demareze un nou proiect major care să-i asigure aprovizionarea cu energie pe termen lung, cu sprijinul României și Georgiei.
Mai precis, proiectul prevede achiziţia de energie verde din Azerbaidjan, prin Georgia şi România.