
Vino și tu! Sâmbătă, deschiderea Cenaclului ”Serbări la Muzeul Pietrei„
Promisă demult, acțiunea culturală săptămânală Serbări la Muzeul Pietrei, debutează mâine, condusă – cu experiența a 800 de spectacole, majoritatea pe stadioane – de poetul Lucian Avramescu.
Cum va fi? Ne răspunde poetul: ”Satul meu deține tezaurul celui mai cuprinzător muzeu al pietrelor cioplite de țărani, realizare cu care mă pot lăuda. L-am donat, precum știți, obștii. Mâine, 22 septembrie, în toamna asta nesfârșit de blajină, sunt invitați în curtea mea cei care vor să pună în valoare arta, în ipostazele-i multiple, muzica, poezia. Toate par în declin dar nu sunt. Creatorii n-au murit, chiar dacă lumea în care trăim îi asasinează prin indiferență”.
Și totuși ce va fi sâmbătă?
”Va fi o așezare în scena Muzeului și o rânduire în scena sufletului gânditor. Vom lansa aici, romanul `Femei singure` al Adinei Mandalac, o carte legată oarecum și de spațiul în care ne mișcăm, fiindcă aici a fost citită prima oară și prefațată de un redactor AMPress, Giorgiana Radu. Vom asculta, în premieră, două copile din Apostolache, cu voci care, cum le recomandă profesoara lor Veronica Moraru, emoționează și pietrele.
Marina Almășan, fiindcă vin și tineri interesați de profesia de ziarist de televiziune, va vorbi despre `tainele și capcanele de a te afla pe sticlă`. Vom plănui viitoarele debuturi și întâlniri cu oameni de la care avem ce învăța. Vom sta la taifas cu debutanți și dascăli, cu oameni care nu s-au dezlipit de viața cărților”.
Cine sponsorizează această inițiativă rară azi?
”Nimeni!, a răspuns amuzat poetul. Statul, statele că-s mai multe, înțeleg, și-s paralele, ca liniile de cale ferată, e capturat de preocupări mai înalte, iar noi nici n-avem nevoie, spre a fi liberi în gândire, de el!”
Așadar, sâmbătă debutează Cenaclul ”Serbări la Muzeul Pietrei„.
Așteptăm, cu drag, pe oricine ne calcă pragul, a mai spus amfitrionul.
AMPress
Foto – Camil Iamandescu