Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Alături de el au mai primit condamnări Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fosta șefă CNA Laura Corina Georgescu, precum și Narcisa Iorga, fostă membră a CNA.
Și Laura Georgescu, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului a ajuns în custodia Poliţiei, urmând să fie încarcerată pentru a executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul Giga TV, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Potrivit digi24.ro, Viorel Hrebenciuc a fost ridiciat de acasă de polițiști puțin după ora 18.00 și dus la Penitenciarul Rahova, unde urmează să petreacă o perioadă de carantină, potrivit procedurilor.
Potrivit unor surse Digi24, fostul deputat PSD se pregătea să meargă să se predea singur, dar s-a întâlnit în curtea vilei sale cu polițiștii veniți să pună în aplicare mandatul de executare.
Curtea de Apel Bucureşti a respins marți, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Laura Corina Georgescu, Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Ştefan.
Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
Pedeapsa lui Gheorghe Ştefan a fost majorată de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni de închisoare.
Laura Georgescu, fosta şefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare.
În privinţa Narcisei Iorga, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Decizia Curții de Apel Bucureşti este definitivă.
Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, potrivit Mediafax. Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.
În iulie 2015, Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Narcisa Iorga au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.