AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Viorel Hrebrenciuc, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat miercuri de ÎCCJ la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Hrebenciuc a fost găsit vinovat doar pentru trafic de influență, fiind achitat de acuzațiile de spălare de bani și constituirea unui grup infracţional organizat. Decizia nu e definitivă.
Potrivit realitatea.net, fiul fostului lider PSD, Victor Hrebrenciuc Jr., a primit o sentință de 2 ani cu suspendare.
Procurorul DNA care se ocupă de acest dosar a cerut pedepse maxime cu executare pentru toţi inculpaţii. Pentru Viorel Hrebenciuc procurorii au cerut 12 ani de închisoarea în dosarul retrocedărilor.
Sentinţa dată de Înalta Curte nu este definitivă şi poate fi contestată.
În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam, acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!