Viorica Dăncilă nu a fost invitată la Summit-ul liderilor UE de la Sibiu: Mi se pare nepotrivit!
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că este nemulţumită de atitudinea Preşedinţiei, care nu a lansat o invitaţie către premier pentru participarea la Summit-ul de la Sibiu din data de 9 mai.
„Dacă voi fi invitată, voi merge la Summit. Guvernul a asigurat din punct de vedere financiar Summitul. Mi se pare nepotrivit că tocmai cei care au muncit atât pentru România, care au făcut atâtea lucrări nu au fost invitaţi la Summit”, a declarat Dăncilă, la Dâmboviţa, potrivit Mediafax.
„Când am vorbit la Ateneu eu am adresat un mesaj de unitate, i-am dat posibilitarea preşedintelui României să vorbească, pentru că eu am crezut că trebuie să existe consens pe perioadă Preşedinţiei române a Consiliului UE.Nu am fost invitată (n.r.: La Sibiu). Gândiţi-vă că vin toţi liderii europeni. E un mesaj pe care îl vom da pentru întreaga Europă. Cum putem vorbi de unitate când premierul României nu este prezent pentru a putea vorbi despre realizări şi agenda 2019-2024″, a mai spus premierul.
Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE, care va avea loc pe 9 mai la Sibiu, este cel mai aşteptat eveniment politic european în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.
Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din UE va fi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.