Vremea în zilele de Paști. Praf saharian în România, în intervalul 1 – 3 mai
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică în următoarele zile, precum și existența unui transport de praf saharian în România.
În intervalul 01 mai, ora 21:00 – 02 mai, ora 21:00 vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.
Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
„Cu privire la transportul de praf saharian în zona României În perioada 01 – 03 mai, circulația aerului, preponderent din sector sudvestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice și sudice, apoi și în restul țării”, transmite ANM într-un comunicat de presă.
AMPress