Vremea până la Crăciun: frig accentuat, precipitații reduse și temperaturi normale spre finalul lunii
Meteorologii ANM au emis prognoza pentru perioada 25 noiembrie – 2 decembrie. În această săptămână, temperaturile vor fi mai mici decât media specifică perioadei, în special în regiunile estice, sud-estice și centrale. În restul țării, valorile termice se vor apropia de normal. În zonele montane, precipitațiile vor fi deficitare, iar în alte regiuni se vor încadra în limitele obișnuite ale perioadei.
Cum va evolua vremea între 2 și 9 decembrie
În săptămâna următoare, frigul se va resimți la nivelul întregii țări, cu un accent mai puternic în regiunile centrale și în sud-est. Precipitațiile vor fi reduse în toate zonele, iar specialiștii anunță o lipsă generală a ploilor pentru acest interval.
Încălzire moderată între 9 și 16 decembrie
În a doua săptămână de iarnă, temperaturile medii se vor apropia de valorile normale pentru această perioadă, la nivel național. Totuși, în regiunile centrale, sudice și estice, precipitațiile vor fi ușor deficitare, iar în restul țării vor rămâne în limitele obișnuite.
Prognoza pentru săptămâna de dinaintea Crăciunului
Pentru intervalul 16 – 23 decembrie, meteorologii estimează că valorile termice se vor menține apropiate de cele normale, în majoritatea regiunilor. Regimul pluviometric va fi și el normal pentru această perioadă, fără abateri semnificative.