AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Zeci de milioane de oameni se pregătesc să urmărească, luni, o eclipsă totală de Soare vizibilă pe continentul american. Cum se poate urmări fenomenul şi în Europa

Luni, milioane de oameni vor urmări o rară eclipsă totală de Soare, un eveniment ceresc care încă stârneşte uimire şi fascinaţie, dar care reprezintă, de asemenea, o oportunitate ştiinţifică şi economică, relatează AFP, potrivit news.ro.

În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane locuiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.

“Eclipsele au o putere specială. Ele îi impresionează pe oameni, care simt un fel de veneraţie pentru frumuseţea Universului nostru”, a subliniat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson.

Eclipsele totale au loc atunci când Luna se află exact între Pământ şi Soare, blocând temporar lumina astrului. Soarele este de aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe, astfel că cele două corpuri cereşti par a avea dimensiuni similare.

Evenimentul ar trebui să fie vizibil pentru prima dată pe coasta de vest a Mexicului, începând cu ora 18:07 GMT (21.07, ora României). Traiectoria va traversa apoi 15 state americane – din Texas până în Maine – înainte de a se încheia în estul Canadei.

În jurul unei benzi de 185 de kilometri lăţime a eclipsei totale, locuitorii vor putea vedea o eclipsă parţială.

De săptămâni întregi, autorităţile americane au insistat asupra instrucţiunilor de siguranţă, în special asupra necesităţii de a purta ochelari speciali atunci când oamenii privesc Soarele, în caz contrar riscând să fie afectaţi grav ochii.

Numeroase evenimente sunt prevăzute în Statele Unite.

NASA va difuza timp de trei ore o transmisiune video în direct din mai multe locaţii, cu imagini de la telescop şi comentarii ale experţilor.

Printre locurile emblematice în care va fi vizibilă eclipsa se numără Cascada Niagara, unde spectacolul promite să fie grandios. În partea canadiană, regiunea a declarat chiar “stare de urgenţă” pentru a face faţă afluxului de vizitatori.

Entuziasmul din jurul evenimentului este atât de mare, încât mai multe canale importante de ştiri care emit 24 de ore din 24, precum CNN, au avut numărători inverse tot weekendul.

Multe regiuni urmează să profite de afluxul de turişti. “Avem oameni care vin din toate cele 50 de state, chiar şi din Alaska şi Hawaii. Sunt turişti din Olanda, Finlanda, Germania, Israel şi Noua Zeelandă”, spune Jennyth Peterson, responsabilă cu evenimentele dintr-o zonă situată la nord de San Antonio, Texas.

În Burlington, în statul american Vermont, de exemplu, populaţia s-ar putea dubla pentru această zi, potrivit oficialilor locali.

Numeroase hoteluri au fost rezervate de luni de zile şi se aşteaptă ambuteiaje monstruoase, aşa cum s-a întâmplat şi în timpul ultimei eclipse totale din Statele Unite, în 2017 – când mai puţine oraşe au fost pe traiectoria corectă.

Multe şcoli vor fi închise sau vor permite elevilor să iasă mai devreme.

Eclipsa va putea fi admirată şi din aer: unele companii aeriene au programat zboruri de-a lungul traseului întunericului, iar biletele au fost luate cu asalt. Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor putea, de asemenea, să observe fenomenul, dar vor vedea umbra Lunii trecând pe suprafaţa Pământului.

Cu toate acestea, vremea ar putea strica petrecerea în unele regiuni. În Texas, de exemplu, se aşteaptă să fie înnorat.

CUM SE POATE URMĂRI ECLIPSA ŞI ÎN EUROPA

Eclipsa totală de Soare va fi vizibilă doar în America de Nord, dar va putea fi urmărită – virtual – oriunde în lume.

NASA, agenţia spaţială americană, oferă transmisiuni în direct ale eclipsei pe canalul său de YouTube şi pe contul său de Twitch. Transmisiunile se vor desfăşura de la ora 20.00 (ora României) până la ora 23.00, pentru a urmări întreaga traiectorie a eclipsei. În program sunt discuţii şi explicaţii cu invitaţi experţi în astronomie, precum şi o privire asupra eclipsei din interiorul telescopului.

Dacă vremea va fi bună, NASA ar putea, de asemenea, să împărtăşească imagini ale eclipsei din diferite unghiuri. De asemenea, oamenii pot pune întrebări – şi pot primi răspuns în direct – prin videochat (folosind hashtag-ul #askNASA).

MétéoMédia, canalul de televiziune din Quebec dedicat meteorologiei, va difuza, de asemenea, o emisiune specială la televiziune şi pe canalul său YouTube.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!