Zelenski insistă că rachete rusești au trecut prin spațiul aerian al României. MApN infirmă
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că rachetele trase de Armata Rusă au survolat spațiul aerian al României vineri dimineață. Reactia presedintelui ucrainean vine după ce Ministerul român al Apărării a transmis că rachetele rusilor nu au intrat în niciun moment în spatiul aerian al țării noastre.
Iată anunțul oficial făcut de Volodimir Zelenski:
” Inamicul a lansat cel puțin 70 de rachete într-un alt atac masiv în această dimineață. Cel puțin 60 dintre aceste rachete au fost doborâte.
Toate țintele lor au fost civile: civili şi infrastructura civilă. Din păcate au fost răniți, sunt multe victime. Condoleanțe familiilor!
Câteva rachete rusești au trecut prin spațiul aerian al Republicii Moldova și al României. Aceste rachete sunt o provocare pentru NATO, pentru securitatea colectivă.
Aceasta este o teroare care poate fi oprită, care trebuie oprită. Lumea trebuie să îi oprească
Mulțumesc tuturor celor care înțeleg asta. Mulțumesc tuturor celor care ne ajută. Și, desigur: mulțumim Forțelor noastre Aeriene, tuturor Forțelor Aeriene, fiecăruia care protejează Ucraina și poporul nostru. Slavă Ucrainei!”, a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook, potrivit romaniatv.net.
Ministerul român al Apărării infirmă, precizând că „racheta de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean, nu a intersectat în niciun moment, spațiul aerian al României”.
Redăm răspunsul ministerului Apărării Naționale:
„Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federației Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României.
Cel mai apropiat punct al traiectoriei țintei de spațiul aerian al României a fost înregistrat de sistemele radar la aproximativ 35 kilometri Nord-Est de graniță.
Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării lansării țintei și până la clarificarea completă a acestei situații. În plus, la ora 10.38, două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, care se aflau în acea perioadă într-un zbor de exercițiu, au fost redirecționate către zona de Nord a României pentru a suplimenta opțiunile de reacție.
După aproximativ două minute situația a fost clarificată, iar cele două aeronave și-au reluat misiunea inițială.
Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate”