Zelenski: Ruscismul trebuie să piardă acest război. Pacea se apropie cu fiecare zi
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că a fost anunţat un nou pachet de asistenţă din partea SUA, în valoare totală de aproape 3 miliarde de dolari. ”Pentru prima dată, vom primi vehicule de luptă Bradley – asta este exact ce avem nevoie. Noi arme şi proiectile, inclusiv unele de înaltă precizie. Noi rachete. Noi drone”, detaliază el. Zelenski menţionează eforturile diplomatice, adăugând că ”ruscismul trebuie să piardă acest război”. ”Pacea se apropie cu fiecare zi”, susţine el.
”În sfârşit, putem spune că am reuşit să ducem puterea Ucrainei şi cooperarea cu partenerii privind apărarea la un nou nivel. Cel de care avem nevoie cu adevărat chiar acum. Acum, soldaţii noştri vor avea mai multe arme, echipamente, focuri, sisteme defensive, care ne vor face mai pregătiţi pentru orice planuri de escaladare ale Rusiei şi pentru acele atacuri cu care statul terorist loveşte, indiferent că este o sărbătoare sau o zi obişnuită”, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis vineri seară, potrivit news.ro.
El a transmis mulţumiri tuturor care ajută la protejarea ţării şi a ucrainenilor.
Zelenski a continuat spunând că vineri o delegaţie a Senatului american s-a aflat la Kiev şi a avut loc o discuţie între ministrul Apărării din Ucraina şi secretarul Apărării din SUA.
”Şi astăzi, un nou pachet de asistenţă din partea SUA pentru ţara noastră a fost anunţat – şi unul foarte puternic! Pentru prima dată, vom primi vehicule de luptă Bradley – asta este exact ce avem nevoie. Noi arme şi proiectile, inclusiv unele de înaltă precizie. Noi rachete. Noi drone. E la timp şi puternic. Suma totală a acestui pachet de sprijin din partea Statelor Unite este de aproape 3 miliarde de dolari”, a punctat Zelenski.
El i-a mulţumit preşedintelui SUA, Joe Biden, membrilor Congresului şi americanilor care ştiu că libertatea merită protejată.
”Avem acum un pas înainte semnificativ din partea Germaniei, pentru a întări securitatea nu doar a Ucrainei, ci şi a întregii Europe, în special întreaga zonă de graniţă cu Rusia. Întărirea apărării aeriene a noastră este un demers direct pentru dezescaladare, aici şi acum. Cu cât mai puţine oportunităţi are Rusia să terorizeze oraşe paşnice, cu atât mai mic va fi potenţialul general de agresiune rusesc”, a spus Volodimir Zelenski.
De asemenea, Zelenski a discutat vineri cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, căruia i-a mulţumit pentru un pachet important de asistenţă în domeniul energiei – generatoare de mare putere.
Preşedintele Ucrainei a numit strategică şi discuţia de vineri cu premierul Suediei:
”Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene a început şi ne aşteptăm să începem negocierile pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în timpul preşedinţiei suedeze. Este un element motivaţional important pentru Ucraina şi pentru toţi europenii. În pofida oricăror încercări ale Rusiei de a destabiliza Europa, împreună vom deveni chiar mai puternici sub toate aspectele, inclusiv cele instituţionale”.
El a adăugat că toate acestea înseamnă mai multă protecţie pentru ucraineni şi pentru toţi europenii faţă de ”orice manifestări ale terorii ruseşti”.
”Ruscismul (alăturarea a cuvintelor Rusia şi fascism – n.r.) trebuie să piardă acest război – în toate şi pretutindeni. Pe pământ, în cer, pe mare, în energie, în economie, în politică şi în final – în banca acuzaţilor la tribunalul internaţional pentru această agresiune împotriva Ucrainei. În fiecare zi, împreună cu partenerii noştri, aducem această sentinţă pentru terorişti mai aproape. Pacea se apropie cu fiecare zi”, a subliniat Zelenski.