AM Press Logo
Muzeul Pietrei

15 zile de război. Zelenski: Bombardarea spitalului din Mariupol-crimă de război, dovada unui genocid. Mariupol, într-o stare apocaliptică

Războiul din Ucraina este departe de a se încheia. Rușii nu reușesc să înainteze către Kiev. Luptele continuă. Forțele trimise de Moscova continuă să bombardeze regiunile Harkov, Cernihiv, Sumy și Mariupol. Imagini cu maternitatea și cu spitalul de copii bombardate în Mariupol fac înconjurul lumii.

O atrocitate, o crimă de război și dovada unui genocid, a catalogat acest act președintele Volodimir Zelenski, care a chemat lumea întreagă să îl condamne. Astăzi ar trebui instituite noi coridoare umanitare în zona Kiev, în Sumy, Enerhodar, Mariupol, Izyum și Volnovakha. Joi dimineaţă, în Antalya, sunt programate convorbiri între ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Rusia lansează în Ucraina bombe fără ghidaj, care nu au o țintă clară, potrivit unui oficial american din domeniul Apărării, citat de stiri.tvr.ro.

Ucraina acuză forțele ruse că țin 400.000 de persoane ostatice în Mariupol. Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a spus că orașul, care se află într-o stare apocaliptică, este bombardat în continuare în pofida armistițiului privind coridoarele pentru vacuarea în siguranță a civililor

De la începutul războiului, forțele ruse au tras 710 rachete în Ucraina, transmite CNN, citând o sursă din cadrul Departamentului Apărării, potrivit stiri.tvr.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!