Streinu-Cercel: Un vaccin experimental va fi adus într-o lună din Marea Britanie

 

Un vaccin experimental împotriva coronavirusului, testat în Marea Britanie, va ajunge în România. Este anunțul făcut de profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş

„În SUA și în Marea Britanie se testează un vaccin împotriva coronavirus. Noi, de la Institutul Național de Boli infecțioase „Matei Balș”, avem deja o colaborare în acest sens și urmează să primim protocolul de colaborare pentru a putea pune în experiment acest nou vaccin.

Distribuie prietenilor

E un vaccin făcut prin inginerie genetică. S-au indentificat structurile de la nivelul virusului care pot genera anticorpi protectori și este un vaccin care se referă la populația care nu a trecut prin infecție. De aceea avem nevoie de testele acelea rapide.

Vaccinul poate fi adus în momentul în care se ratifică protocolul științific de cercetare și după avizul agenției. Noi ne gândim ca într-o lună de zile să fim în posesia tuturor documentelor pentru a putea face primele evaluări de voluntari. Îl vom lua din Marea Britanie”, a zis Cercel, exclusiv pentru Antena 3.