24 de adolescenţi români, blocaţi pe un aeroport din Londra

Un grup de 24 de adolescenţi de la Liceul Onisifor Ghibu din Oradea sunt blocaţi de vineri seară pe aeroportul Londra – Stansted, după ce aeronava Ryanair cu care trebuiau să ajungă la Budapesta n-a mai decolat, potrivit ebihoreanul.ro, citat de stiri.tvr.ro
Mai multe zboruri au fost amânate sau anulate pe aeroportul Stansted din cauza unei furturi. Potrivit unuia dintre părinţii îngrijoraţi de acasă, copiii s-au dus în Marea Britanie pentru un schimb de experienţă la Cambridge.

„Urmau să vină acasă vineri seară, cu un avion care trebuia să decoleze spre Budapesta la ora 18, ora Angliei. I-au ţinut în avion vreo cinci ore şi apoi i-au dat jos. Încă trei ore au mai aşteptat să-şi ia bagajele de cală”, a povestit, sâmbătă, BIHOREANULUI tatăl unei fetiţe de 14 ani aflată în grupul blocat în aeroport.

Bărbatul ţine telefonic legătura cu fiica lui, care i-a spus că nu li s-a dat mâncare şi nici apă în tot acest timp. În schimb, au fost duşi într-o încăpere a aeroportului unde aşteaptă veşti. Sâmbătă, la ora prânzului, tinerii nu aveau încă noutăți.

Distribuie prietenilor

„Nu li se dau nici măcar informaţii. Însoţitoarea lor, profesoara de engleză, aşteaptă de trei ore la o coadă să afle ce se va întâmpla cu ei”, a mai spus părintele.