AM Press Logo
Muzeul Pietrei

UEFA amenință Marea Britanie că mută finala EURO 2020 de la Londra la Budapesta

UEFA avertizează că ar putea muta finala EURO 2020 de la Londra la Budapesta, dacă guvernul britanic nu renunță la măsurile de carantină pentru 2.500 de oficiali, dar și pentru fanii celor două echipe calificate.

Mii de VIP-uri ar putea fi autorizați să intre în Anglia fără a le fi impusă carantina. Miniștrii discută o propunere de scutire pentru oficialii UEFA şi FIFA, dar şi pentru politicienii, sponsorii şi reprezentanţii ai deţinătorilor de drepturi TV invitaţi. Martin Kallen, directorul EURO 2020, a declarat joi că UEFA discută cu autorităţile britanice și ridicarea restricţiilor pentru suporterii echipelor calificate.
Dacă guvernul nu aprobă aceste scutiri, UEFA va muta finala EURO 2020 la Budapesta, potrivit The Times, citat de digi24.ro.

Ungaria va ridica restricţiile de la frontieră în Zona Schengen de săptămâna viitoare, iar în Budapesta restaurantele și barurile sunt deschise înaintea meciurilor.

Organizatorii turneului au fost în negocieri cu guvernul britanic încă de când acesta a amânat planurile de a pune capăt restricțiilor COVID-19 pe 21 iunie, potrivit Reuters.
Stadionul londonez Wembley este programat să găzduiască finala competiției – care are loc în 12 orașe de pe continent – pe 11 iulie, precum și ambele semifinale din zilele precedente.

„Există întotdeauna un plan de urgență, dar suntem încrezători că ultima săptămână a competiției va avea loc la Londra”, a precizat UEFA vineri într-un comunicat.

Mai mult aici
FOTO: Getty Images

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!