Mult așteptata vaccinare, pentru cei care au stat cu boala în saloane, ca medici, iar pe unii colegi sau pacienți i-au dus cu durere a neputinței la morgă, a început de azi pe scară extinsă în România.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, primul medic vaccinat a fost doctorul Dana Olar, medic șef Secție Pneumologie, cea care din prima zi luptă să salveze vieți și nu a reușit mereu:
„Sunt foarte fericită astăzi pentru că am așteptat această zi de zece luni, din luna martie, de când am început să tratăm pacienți diagnosticați cu COVID-19. Chiar dacă respectăm toate măsurile de prevenție – dezinfectarea și spălarea mâinilor cât mai des, purtăm măști, distanțarea socială – din păcate constatăm că virusul continuă să se propage. Eu cred că singura măsură logică și eficientă o reprezintă vaccinarea, imunizarea”, a declarat, conform Mediafax, dr. Dana Olar.
Statisticile arată că între primele victime în lume ale acestui virus criminal, pe care mulți l-au nesocotit și încă îl nesocotesc, sunt cadrele medicale. În Marea Britanie au murit peste 500 de doctori. Și în România au murit somități medicale, ca profesorul neurolog Ovidiu Băjenaru, cu o vârstă de șaizeci și ceva de ani, contaminat în Spitalul Universitar unde, conform spuselor lui, ”nu există coronavirus”. A existat.
Aurelia Apostol, AMPress